”EXISTĂ O CONTROVERSĂ”

”Marlboro Country” e un ținut paradisiac, un ținut al aventurii și al spiritului liber. Al cailor sălbatici și al oamenilor cu care conviețuiesc. ”Marlboro Country” a fost una dintre cele mai cunoscute, mai îndelungate și mai de efect campanii din istoria tutunului și din istoria publicității. Cowboyii și caii din Ținutul Marlboro reprezentau imaginea unei libertăți ideale, fără nicio îngrădire, fără nicio restricție. O recompensă acordată celor îndrăzneți, celor care își luau destinul în mâini, aventurându-se dincolo de limitele cunoscute și acceptate. Ce legătură aveau toate acestea cu fumatul ori cu țigările Marlboro? Absolut niciuna. Dimpotrivă, ceea ce transmiteau reclamele era contrazis în mod flagrant de realitate. Dependență, și nu libertate; cancer, perfuzii, chimioterapie, nu galopul pe cai, au fost și sunt efectele fumatului. Dar, cu toate acestea, campania ”Marlboro Country” a cucerit timp de decenii America și restul lumii.

În 1998, producătorii de țigări și 46 dintre statele americane au încheiat un acord prin care arhivele secrete, denumite ”documentele tabacului”, au fost încredințate Universității Stanford. Robert Proctor, profesor de Istoria Științei la Stanford, a obținut accesul la arhive și, timp de un deceniu, le-a studiat. La începutul anului 2012 a publicat cartea ”Golden Holocaust”, bazată pe cercetarea documentelor, în care încearcă să explice cum a ajuns dependența de tutun să fie prezentată și percepută ca ”o formă sublimă de libertate”.

http://www.lematin.ch/sante-environnement/sante/cigarette-cree-holocauste/story/22194057

”Golden Holocaust” vorbește despre o întâlnire secretă, din anul 1953, într-un hotel din New-York, la care au participat toți marii patroni din industria tabacului. Scopul era de a găsi o soluție publicitară de mare efect, care să minimalizeze impactul studiilor medicale care făceau legătura între cancer și fumat. Planul consta în câștigarea de timp prin răspândirea confuziei și prin utilizarea oricăror mijloace. ”Trebuie să menținem controversa deschisă. Ceea ce trebuie noi să producem este îndoiala”, scria, într-o notă secretă, un ofițer al companiei British American Tabacco.

Profesorul Robert Proctor a estimat că producătorii de țigări au câștigat, prin această politică publică, zece ani în fața informațiilor certe privind pericolul tutunului. Și de aici rezultă un calcul alarmant: ”între anii 1954 și 1964 a fost perioada de incertitudine în ceea ce privește efectul negativ al fumatului asupra sănătății. În toți acești ani, în care informațiile ajunse la populație au fost contradictorii și prea puțin clare, în SUA au fost vândute circa 8.000 de miliarde de țigări. Aceasta reprezintă un număr de circa opt milioane de morți în deceniile următoare”.

O altă intrigă este legată de poloniul 210. Frunzele de tutun fixează în mod natural acest element radioactiv, care apoi se regăsește în țigări. Industria tabacului a descoperit acest lucru în anul 1950. La început nu s-a făcut nimic. Apoi s-au încercat diferite tehnici pentru a scăpa de acest element radioactiv pe care îl descriau ca ”o mică problemă”. Cercetările se făceau în secret. A le face cunoscute era ca și când ”ai deranja un uriaș adormit”, scria un cadru din compania Philip Morris, în 1978. ”Mă îndoiesc că aceste cercetări ar trebui expuse publicului”, se menționa în continuare.

Studiile s-au încheiat fără aplicabilitate practică, astfel că producătorii de țigări au hotărât să nu mai facă ceva împotriva poloniului 210. Date ulterioare au demonstrat că acest element este responsabil de un caz din o sută de cancer pulmonar.

O altă ”manevră”, mai puțin cunoscută, este legată de Planul Marshall, de redresare a Europei Occidentale, după al II-lea război mondial. Un senator american a propus ca pe lângă alimentele trimise Europei, să fie adăugate și câteva tone de țigarete din tutun galben. Acest tutun era mai puțin cunoscut în Europa, unde se fuma un tutun maroniu, mai puternic, mai înțepător. Cu această ocazie, ”blondele” s-au impus în Europa, spune Robert Proctor. Mai ușoare, ele se inhalează mai profund și dau dependență.

”Calul din Marlboro” și crearea și menținerea ideii de ”controversă” au fost folosite din plin de către propaganda RMGC. Un proiect distructiv pentru mediu, patrimoniul cultural și, mai ales, pentru o comunitate, a fost prezentat intens ca ”dezvoltare” și ”progres” (iar oponenților li s-a pus eticheta de ”anti-progresiști”). Între efectele ”benefice” ale proiectului RMGC și realitate există tot atâta legătură câtă există între libertate și fumat. Dizolvarea unei comunități e promovată în reclamele publicitare și în discursul RMGC ca fiind un ”act caritabil”, transformarea a patru munți în halde steril și iazuri cu cianuri, ca ”ecologizare”, iar demolările masive din Roșia Montană și amenințarea cu distrugerea a unui monument de arhitectură și arheologie industriale (Muntele Cârnic – cu galeriile lui absolut fabuloase) sunt ”investiții fără precedent în patrimoniul cultural”.

Mihai Goțiu, ”Afacerea Roșia Montană”, Editura Tact, 2013 - https://edituratact.ro/colectii/colectia-de-strada/afacerea-rosia-montana/

Pe parcursul dezbaterii publice, opiniile cvasi-majoritare ale experților au scos în evidență riscurile majore ale proiectului. Arheologii au prezentat distrugerea patrimoniului cultural excepțional, evidențiat și în rezoluții ICOMOS (organismul internațional de experți raportor pentru UNESCO), IUCN (Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii), ale Academiei Române ori ale unor profesori de la Oxford și Leicester. Grupul de lucru constituit la ASE București și concluziile conferinței științifice internaționale organizate de UBB Cluj nu lasă loc de echivoc cu privire la riscurile și distrugerile previzibile din toate punctele de vedere: mediu, patrimoniu cultural și economic.

„Vestigiile celei mai mari mine romane de aur se află la Roşia Montană în România. Acest sit este în pericol de a fi complet distrus de un proiect particular modern de minerit. Donatori internaţionali au hotărât deja sa nu contribuie la acest proiect, datorită serioaselor ameninţări pe care le pune la adresa patrimoniului natural şi cultural al regiunii.

ICOMOS cheamă cu hotărâre toate părţile implicate în acest proiect, UNESCO şi comunitatea internaţională implicată în România să facă tot ceea ce este posibil pentru a preveni distrugerea acestui important sit arheologic. Deasemenea cheama factorii de decizie naţionali să asigure ca legile, reglementările şi rezoluţiile de protecţie internaţionale, regionale şi naţionale, precum şi reglementările şi rezoluţiile să fie aplicate cu privire la acest sit şi la alte propuneri, precum Parcul Dracula, care afectează patrimoniul cultural al României.”

Rezoluţia Adunării Generale a ICOMOS, Madrid, 2002

„Comitetul General al ICOMOS

Îşi reiterează îngrijorarea privind activităţile miniere curente care au dus şi ameninţă să ducă la distrugerea sitului arheologic al Alburnus Maior din Roşia Montană, România, şi împrejurimile sale; Face apel la autorităţile naţionale şi la comunitatea internaţională de a interveni pentru a asigura o protectie adecvată acestui sit; Cheamă la continuarea cercetării sitului prin prisma semnificaţiei sale şi a moştenirii sale arheologice în contextul moştenirii culturale europene şi globale; Exprimă încă o dată voinţa sa de a colabora cu autorităţile române şi cu alte organizaţii pentru a duce la îndeplinire aceste angajamente.”

Adunarea Generală ICOMOS, Victoria Falls, 2003

Ţinând seama de amploarea activităţilor ce se vor desfăşura sunt uşor de prevăzut consecinţe grave asupra mediului înconjurător, între care menţionăm:

1. Pădurile, pe o suprafaţă extinsă vor fi înlăturate, prin tăieri rase, ceea ce va imprima zonei un pronunţat caracter de deşertificare. Vor fi influenţate profund ciclurile biogeochimice locale, ceea ce va marca începutul unor modificări ale regimului precipitaţiilor, regimului termic, circuitului maselor de aer, precum şi apariţia şi intensificarea proceselor de eroziune a solurilor,dereglarea regimului hidrologic al apelor curgătoare ducând la creşterea frecvenţei şi amploarei inundaţiilor, a alunecărilor de terenuri, cu urmări profund negative asupra valorii peisagere, turistice a zonei şi implicit asupra economiei populaţiei la sate (păşunatul, lemne pentru prelucrare, pentru foc, construcţii, etc.). Vor dispărea cele mai multe specii de plante şi animale din această zonă, unele rare, vulnerabile sau periclitate. În aceste condiţii, zona va deveni sterilă.

2. În condiţiile de relief accidentat, depozitarea cantităţilor impresionante de rocă dislocată crează pericolul alunecării acestor halde - adevărate avalanşe de steril - care distrug totul în calea lor (păduri, construcţii), după cum a arătat experienţa din Munţii Călimani referitoare la exploatarea la suprafaţă a sulfului. Chiar construirea de diguri pentru consolidarea haldelor nu este totdeauna eficientă, după cum s-a constatat în Munţii Retezat când în urma unor ploi mai puternice digul de protecţie din zona Zlătuia (bazinul hidrografic al Râului Mare) s-a rupt. Pe lângă aceasta, apele de precipitaţii antrenează o cantitate considerabilă de materiale din halde, poluează apele curgătoare şi totodată schimbă chimismul apelor – omorând majoritatea vieţuitorelor.

3. Va exista un permanent pericol al poluării apelor din râuri şi a celor freatice cu cianuri provenite fie din infiltraţii în sol (dacă iazurile cu ape ce conţin cianuri nu au fundul şi malurile impermeabile), infiltraţii care contaminează apa potabilă (de exemplu, apa radioactivă provenită din uzina de uraniu de lângă Feldioara – a ajuns în fântânile din satul Rotbav din lunca Oltului), fie prin fisurare sau ruperea digurilor.

Tehnologia de solubilizare a aurului cu cianuri, proces lent care durează de la câteva zile la câteva luni, necesită stocarea apelor în iazuri de decantare de foarte mare capacitate. Acestea ocupă suprafeţe de sute de hectare în zone dens populate ştiut fiind că zona de risc conform normelor Uniunii Europene este de 100 Km. Astfel, se creează riscuri de contaminare persistentă a solului, apelor şi aerului.

Emisiunile de cianuri în aer pe plan mondial, în cursul anului 1992, corespunzătoare unei producţii de aur de 2200 tone, sunt estimate la 20000 tone, soluţii în suspensie, foarte stabile la degradare (timpul de înjumătăţire este de 267 zile- după Korte şi Coultson -1999).

Deşi doza de cianuri letală pentru om este de 1-3 mg / Kg corp, dozele foarte mici, repetate produc modificări patologice cu grade diferite de gravitate, mergând până la tulburări respiratorii, cardio-vasculare, tiroidiene sau ale sistemului nervos. În Nevada, în perioada 1986-1990 cianurile au produs moartea a peste 10000 de animale (Albert Worta şi colab.1992).

Ele se acumulează în plante, organisme acvatice şi mamifere, intră în reţeaua trofică a ecosistemului, împreună cu alţi poluanţi (plumb, mercur, cadmiu ş.a.), prezenţi în minereu.

Un studiu amplu, recent (1999),consacrat impactului ecologic al substanţelor chimice, în particular al mineritului aurului cu cianuri, semnalează mai multe cazuri recente de contaminare a unor râuri, lacuri sau mări cu cianuri: Colorado (1990) şi Carolina de sud (1992) în SUA, Papua Noua Guinee (1992), Guyana (1995), Ghana (1999). În ţara noastră, un proces similar s-a produs la Baia Mare (unde iazul avea o suprafaţă incomparabil mai mică, cca.6-8 ha) care prin intensitatea şi aria de manifestare a efectelor negative ne-a atras critici severe ale Comunităţii Europene şi solicitări de despăgubiri din partea ţărilor vecine (105 milioane $ din partea Ungariei ).

De altfel, chiar studiul intitulat “Evaluarea stării actuale a sistemelor ecologice” prezentat de Compania Roşia Montană Gold Corporation recent (21 ianuarie 2003) la Alba Iulia în sprijinul promovării proiectului precizează la pagina 2: “Exploatarea minieră la suprafaţă ce s-a desfăşurat în ultimele decade a determinat perturbări drastice ale complexelor de ecosisteme”.

4. Infuenţele directe negative asupra cadrului natural şi asupra vieţii, menţionate mai sus, vor fi agravate de influenţe indirecte, respectiv cu acele influenţe negative care se manifestă într-un lung şir de conexiuni ale structurilor biologice şi proceselor circulaţiei materiei şi fluxului energiei. Alterarea climei locale, cu creşteri ale temperaturii, scăderea precipitaţiilor, intensificarea mişcărilor de aer, apariţia şi consolidarea unor zone cu procese şi fenomene cu efecte intens degradative, ocuparea unor suprafeţe mari cu halde de steril, afectarea unor populaţii largi umane prin alterarea chimismului mediilor de viaţă terestru, acvatic şi chiar atmosferic şi apariţia unor boli, în special la copii, reprezintă câteva din categoria acestor influenţe.

Exploatarea care implică decopertarea unei mari suprafeţe, prin explozii provocate cu un amestec de nitrat de amoniu şi motorină va avea consecinţe negative nu numai asupra stabilităţii versanţilor şi a holdelor de steril ci şi asupra locuinţelor păstrate în acea parte a localităţii neafectată de această activitate. Sub acest aspect, mai trebuie avut în vedere posibilitatea producerii unor seisme locale, eventualitate puţin probabilă dar nu în totalitate exclusă.

5. Munţii Apuseni, vor suferi, o dată în plus, influenţe puternic distructive. Proiectarea şi instalarea unui obiectiv economic de o asemenea amploare într-o zonă intens populată, reprezintă o abdicare şi nesocotire a celor mai elementare criterii de protecţie şi conservare a naturii.Tehnologiile preconizate de Societatea Comercială “Roşia Montană Gold Corporation”, care au la bază utilizarea cianurilor pentru solubilizarea minereului şi extragerea aurului, nu se aplică nicăieri în lume în zonele cu o densitate apreciabilă a populaţiei umane.

La sfârşitul exploatării, zona Roşia Montană va include câteva cratere imense cu o adâncime de 400 m, care vor persista ca atare, în vecinătatea imediată a restului localităţii neafectată de această activitate.

6. Degradarea cadrului natural şi toate consecinţele negative menţionate, în cazul demarării proiectului de la Roşia Montană, sunt confirmate şi de alte situaţii asemănătoare din Europa. Astfel, Societatea “Australian Company Normandy” a deschis o exploatare a zăcământului aurifer de la Bergama (Pergamon), utilizând aceeaşi tehnologie prin solubilizarea cu cianuri a zăcământului aurifer. Există astăzi un curent puternic european împotriva acestui tip de exploatări, având în vedere date precise privind depunerile de substanţe toxice pe sol şi infiltrarea apei, precum şi emanaţiile de vapori toxici rezultaţi în procesul tehnologic, cu efecte distrugătoare asupra vegetaţiei, faunei şi populaţiilor umane.

În acest sens, menţionăm “Declaraţia de la Bergama (Pergamon)” (1997), care precizează: “…pe baza unor probe evidente, incluzând tehnologiile implicate şi a cunoaşterii mediului natural şi a celui cultivat, extragerea aurului planificată în regiunea Bergama (Pergamon) este inacceptabilă” şi care a blocat acţiunea, în urma unei hotărâri guvernamentale. Anterior acestei manifestări, la data de 17 noiembrie 1994, la Strasbourg, Parlamentul European a adoptat o poziţie asemănătoare, împotriva exploatării zăcămintelor auro-argentifere bazată pe solubilizarea cu cianuri.”

Zona care va fi afectată prin lucrările preconizate este neîndoielnic de marcantă importanţă arheologică. Alburnus Maior - Roşia Montana de mai târziu - situat între Abrud şi Câmpeni, a reprezentat un centru minier, care a funcţionat din epoca bronzului (după ultimele concluzii ale echipei de arheologi francezi de la Universitatea "Le Mirail" din Toulouse) şi mai ales a avut o deosebită însemnătate în timpul Imperiului roman, exploatarea continuând apoi în Evul Mediu şi în timpurile moderne şi contemporane.

În acelaşi timp, este vorba de una din zonele de deosebită importanţă istorică pentru români, locuri care au fost cuprinse în frământările marei răscoale din 1784 şi mai ales în extraordinarul război de rezistenţă pe care l-au purtat moţii sub conducerea lui Avram Iancu în 1848-1849. "Forţarea" unei exploatări aproape trimilenare şi lichidarea zăcămintelor de aur şi argint în câţiva ani, lăsându-se în urmă un deşert, nu poate sta în ordinea firească a unor evoluţii cât de schimbat ar fi mersul umanităţii la începutul mileniului III ! La aceasta se adaugă însă distrugerea - ştergerea imaginei ei din istorie - unei zone care ocupă un loc central în conştiinţa românilor. Inima Apusenilor va dispare !

O ordonanţă de urgenţă din 2000 privind protecţia patriomoniului imobil impune, în realizarea unor atari proiecte, executarea unor săpături de salvare. Ţinând seama de situaţia obiectivă care s-a creat, în anul 2001 a fost iniţiat de către Ministerul Culturii şi Cultelor programul Alburnus Maior. Prin protocolul încheiat cu Roşia Montana Gold Corporation, la sfârşitul fiecărui an, în funcţie de săpăturile executate şi de rezultatele lor se acordă descărcarea de sarcina arheologică pentru zona respectivă. Roşia Montana Gold Corporation a pus la dispoziţie fonduri foarte substanţiale în vederea executării cercetărilor arheologice ( 1 miliard în 2000, 31 miliarde în 2001 şi 43 miliarde în 2002) - după cum au fost angajate sume foarte importante pentru despăgubirea locuitorilor evacuaţi. Recent a apărut cel dintâi volum cuprinzând rezultatele cercetărilor efectuate până în prezent.

Cu prilejul efectuării cercetărilor şi săpăturilor arheologice în campaniile din anii 1999-2002, cele mai ample fiind cele din ultimii doi ani, au fost dezvelite la suprafaţă locaşuri de cult, necropole, o incintă funerară pe valea Cornei, o clădire cu hypocaust, au fost descoperite, de asemenea, altare votive, toate atestând masiva prezenţă a unei populaţii de minieri în perioada antică romană. Cercetările din galeriile miniere, efectuate mai ales de o echipă de specialişti în acest tip de cercetare arheologică de la Universitatea "Le Mirail" din Toulouse au adăugat cunoştinţe noi şi mai ales au stabilit galerii care aparţin epocii antice sau medievale. Rapoartele de săpături publicate în volumul mai sus menţionat dezvăluie însă că ne aflăm încă la un început de drum, îndeosebi în privinţa galeriilor şi totodată, că ceea ce există reprezentând în multe privinţe un unicum trebuie apărat de distrugere.

În ceea ce priveşte zona de suprafaţă - în conformtate cu informaţiile pe care ni le-a furnizat prof.Al.Suceveanu, directorul adjunct al Institutului de Arheologie "V.Pârvan" al Academiei Române - prin mijloace aeriene, instrumente electro-magnetice şi prin străbatarea "cu piciorul" în 1999-2000 a fost "periată" o suprafaţă de 100 ha, fiiind selecţionată o subzonă de 10 ha care s-a considerat că prezintă concentrări de monumente arheologice. Din aceste 10 ha au fost cercetate prin săpături 3 ha, rămânând a mai fi cercetate alte 7 ha. Cu toată munca asiduă a arheologilor, efectuată pe baza sprijinului financiar al lui Roşia Montana Gold Corporation, cu toate bunele rezultate obţinute, raportând aceste suprafeţe la întreaga suprafaţă de mii de hectare care va fi afectată de operaţiile preconizate, ea rămâne infimă.

Mai grav, în 2001 a fost acordată o descărcare de sarcină arheologică pentru câteva sute de hectare, deşi zona efectiv cercetată n-a depăşit 4 ha. Cercetarea arheologică trebuie să aibă în vedere întreaga suprafaţă ameninţată de distrugere, ea trebuie continuată acolo unde ar exista cea mai vagă supoziţie a existenţei unor vestigii nedescoperite, iar mai ales descărcările de sarcini arheologice nu trebuie date decât după ce există certitudinea inexistenţei unor sau altor vestigii şi numai pentru suprafaţa efectiv şi corect cercetată. De asemenea, credem că ar trebui revăzute, în ceea ce priveşte anii anteriori, exactitatea descărcărilor de sarcină arhelogică care au fost emise.

Oricum, o cercetare arheologică în conformitate cu cerinţele ştiinţei a uriaşei suprafeţe ameninţată cu dispariţia impune încă mulţi ani de muncă, cu toate sumele pe care compania în cauză s-ar arăta dispusă să le pună la dispoziţie.

Galeriile reprezintă un obiectiv şi mai important pe plan arheologic, având în vedere însemnătatea lor pe plan mondial. Descoperirea succesivă a tăbliţelor cerate (începând cu secolul al XVIII-lea), preţioase izvoare istorice, apreciate ca atare pe plan internaţional, ca şi alte vestigii, unele descoperite chiar în cercetările recente, impun o cercetare minuţioasă a ansamblului galeriilor. Reţeaua lor este uriaşă, cele moderne şi contemporane interferându-se şi uneori îmbinându-se cu cele antice sau medievale. Totodată, multe galerii sunt inaccesibile, prin surpări sau inundări, altele au intrările zidite. O descărcare corectă de sarcină arheologică nu s-ar putea însă face decât dacă această reţea este cercetată cu zăbavă în întregimea ei, mai ales că lucrările de exploatare preconizate vor duce practic la distrugerea lor. Echipa Universităţii din Toulouse a cercetat în 1999-2001 circa 70 Km de galerii, în masivele Carnic, Cetate, Hăbad, Orlea, Ţarina, Carpeni, neputând însă pătrunde în multe locuri şi efectuând mai ales ceea ce s-ar putea defini drept "vizitare", cercetările fiind mai localizate. Potrivit datelor furnizate de prof. Suceveanu s-au găsit 3-4 Km de galerii antice şi 4-5 Km de galerii medievale. Dintre galerii se impun unei atenţii deosebite Orlea şi Cătălina-Monuleşti, pentru care arheologii au propus conservarea lor in situ. O problemă o ridică şi exploatările şi dinamitările curente prin care sunt stânjenite lucrările arheologilor. Oricum, se impune, mai ales dacă proiectul lui Roşia Montana Gold Corporation va fi concretizat, să fie cercetate în integralitatea ei reţeaua de galerii, compania urmând a-şi asuma costurile şi trebuind a se păstra in situ tot ceea ce s-ar impune.

Ameninţarea distrugerii vestigiilor arheologice prin proiectul de exploatare al lui Roşia Montana Gold Corporation a atras atenţie peste hotare, dând ocazia unor campanii de presă care, prin conţinutul lor, chiar dacă au şi motivaţii de natură politică internă sau externă, sunt departe de a fi benefice României. O rezoluţie semnată de 32 de membri ai prestigioasei Académie des Inscriptions et Belles Lettres a Institutului Franţei, o rezoluţie a Adunării generale a Consiliului Internaţional pentru Monumente şi Situri (ICOMOS), precum şi semnăturile a peste 700 de specialişti din lumea întreagă arată o reacţie internaţională din lumea specialiştilor peste care nu se poate trece cu uşurinţă. Trebuie să avem în vedere că această acţiune de contestare externă va continua, ori chiar se va intensifica, mai ales când se va trece la distrugerea zonei.

Conferinţa ROŞIA MONTANĂ ÎN ISTORIA UNIVERSALĂ, organizată de Universitatea Babeş-Bolyai, Academia Română şi ICOMOS România, cu participarea unor specialişti geologi, geografi, chimişti, biologi, istorici, arheologi, arhitecţi, economişti, ingineri, sociologi, agronomi, lingvişti etc. din ţară şi străinătate (Germania, Italia, Marea Britanie, Ungaria), analizând patrimoniul natural, istoric, arheologic şi cultural al zonei Roşia Montană, în contextul implementării proiectului RMGC, a ajuns la următoarele concluzii:

1. Roşia Montană posedă un potenţial natural (morfologic, hidrografic, climatic, biogeografic) specific, ce va fi afectat iremediabil de proiectul actual.

2. Patrimoniul geologic al Roşiei Montane, ca şi al întregului “patrulater aurifer” al Munţilor Apuseni este alcătuit din zăcăminte de aur, argint, cupru, telur, wolfram etc, de o mare valoare economică. In actuala situaţie, a unei crize internaţionale de resurse minerale, aceste zăcăminte sunt resurse strategice ale statului român ce trebuie valorificate in strânsă corelaţie cu interesele majore ale acestuia.

3. Se apreciază că zăcământul de la Roşia Montană conţine mai mult aur şi argint decât s-a estimat de către investitorul implicat. O evaluare riguroasă a acestuia de către specialiştii statului român, conform principiului audiatur et altera pars, inclusiv pentru alte minerale asociate şi conţinutul de metale rare, deosebit de valoroase, este imperios necesară.

4. Prin efectul contractului actual, statul român a cedat practic zăcământul de la Roşia Montană gratuit unei companii externe. Reevaluarea sa este stringentă şi imperios necesară, inclusiv sub aspectul luării în calcul a costurilor sociale şi de asigurare a riscurilor proiectului.

5. Patrimoniul istoric, arheologic şi cultural de la Roşia Montană este de notorietate mondială (Panteon al Daciei Romane, Miracolul arheologic al Daciei Romane – referitor la tăbliţele cerate – Eldorado arheologic), a cărui distrugere nu poate fi justificată de nicio formă de exploatare economică.

6. Prin distrugerea vestigiilor unice istorice, arheologice şi culturale de la Roşia Montană (galeriile daco-romane, siturile arheologice, cimitire, edificii de cult etc.) sunt afectate iremediabil numeroase dovezi ale etnogenezei şi continuităţii poporului român, constituente ale civilizaţiei europene.

7. Din zona arheologică de la Roşia Montană a fost cercetată arheologic în mod ştiinţific doar o infimă parte. Anularea imediată a tuturor avizelor de descărcare de sarcină arheologică, inclusiv a celui din 14.07.2011-Cârnic, se impune deoarece contravin legislaţiei în vigoare.

8. Autorităţile publice chemate să apere patrimoniul istoric, arheologic şi cultural de la Roşia Montană trebuie să îşi facă datoria şi să acţioneze conform intereselor naţionale.

9. Riscurile induse peisajului şi mediului de proiectul RMGC sunt multiple, severe şi de lungă durată, iar gestiunea efectelor acestora rămâne după încheierea exploatării, în seama exclusivă a statului român. Iazul de decantare din Valea Cornei va fi o veritabilă bombă ecologică cu potenţial de explozie întârziată.

10. Proiectul contravine majorităţii absolute a principiilor dezvoltării teritoriale ale Uniunii Europene: dezvoltarea durabilă, coeziunea teritorială, principiul ecologic, principiul dezvoltării economico-sociale echilibrate, principiul avantajului comparativ.

11. Proiectul este deficitar conceput în ceea ce priveşte peisajul şi mediul aferent. El vizează obţinerea de avantaje maxime şi rapide pentru promotor, prin extorcarea unei resurse economice şi strategice de primă importanţă, în vreme ce statului român îi revine o infimă parte din câştigurile preconizate. În schimb, toate consecinţele nefaste de după închiderea exploatării miniere (gestiunea unui imens depozit de metale grele şi cianuri secole la rând, distrugerea unui patrimoniu ştiinţific şi cultural inegalabil) urmând să fie suportate numai de cetăţenii statului român.

12. Derularea proiectului va avea efecte psihologice incalculabile asupra populaţiei zonei, care va migra în masă din vecinătatea unui lac cu cianuri şi metale grele ce pot polua pânza freatică şi pot fi antrenate de agenţii atmosferici pe suprafeţe mult mai extinse decât cele ale exploatării propriu-zise. În acest context orice afirmare a turismului în zonă, aşa cum susţin promotorii proiectului, devine iluzorie.

13. Reconsiderarea modului de valorificare a zăcământului în folosul statului român şi în respectul dreptului la proprietate, în condiţii de prezervare a valorilor peisagistice, istorice, arheologice şi culturale, este obligatorie.

14. Valorificarea turistică inspirată a peisajului şi vestigiilor istorice şi arheologice de la Roşia Montană poate aduce localităţii, zonei şi poporului român, pe o durată nedeterminată, beneficii mult mai mari decât exploatarea zăcământului aurifer într-o perioadă de timp limitată, cu costuri materiale şi spirituale infinit mai mici.

15. Proiectul actual trebuie oprit şi înlocuit cu o strategie de dezvoltare economică durabilă a localităţii în respectul valorilor şi potenţialului său cultural şi natural în care turismul, agricultura, valorificarea fondului forestier şi alte activităţi tradiţionale să coabiteze eficient cu mineritul. În acest context, elaborarea unui nou PATZ de către o instituţie avizată şi echidistantă, este stringentă.

16. Participanţii la conferinţă susţin, cu argumente ştiinţifice de necontestat, necesitatea continuării demersurilor pentru înscrierea Roşiei Montane în lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

Participanţii la Conferinţa ROŞIA MONTANA ÎN ISTORIA UNIVERSALĂ solicită autorităţilor statului român să ia notă de opiniile ştiinţifice autorizate ale specialiştilor români şi străini şi să oprească proiectul actual, deja menţionat, extrem de defavorabil intereselor propriului popor. El trebuie substituit cu un plan de amenajare şi o strategie de dezvoltare durabilă a zonei, în condiţii de prezervare a patrimoniului său material şi spiritual de valoare mondială.

Luarea de Poziție privind Importanța Obiectivului, care se concentrează pe Masivul Cârnic de la Roșia Montană, constituie o parte mai amplă a peisajului cultural de mare importanță,comparabil, ca amploare, cu criteriile de ”valoare universală excepțională” din statutul Patrimoniului Mondial UNESCO. Dovezile despre mineritul roman de la Cârnic sunt parte dintr-o serie de complexuri miniere subterane foarte extinse și de mare importanță din cadrul Imperiului Roman. Din acest punct de vedere, este unic.

Dovezile subterane legate de minerit, galeriile, abatajele și tehnologiile folosite capătă un surplus de valoare, atâta vreme cât sunt asociate unui peisaj cultural suprateran, care poartă încă dovezi ale metodelor de procesare, aşezărilor, ritualurilor și comunităților. Alte dovezi, de la epigrafii, la tăblițe cerate, până la depozite arheologice precis datate sporesc semnificativ importanța Roșiei Montane, ca fiind unul dintre bunurile culturale excepționale ale patrimoniului mondial.

Încă de la început, autorii asumaseră că Luarea de Poziție privind Importanța Obiectivului se va concentra, asemenea demersurilor Roșia Montană Gold Corporation, în principal asupra dovezilor din perioada romană. Inspectarea sitului, atât la suprafață, cât și în subteran, a reliefat imediat faptul că Roșia Montană reprezintă un peisaj de o complexitate, cel mai probabil, inegalabilă, de o mare importanță istorică și pentru alte perioade. În văile Corna și Roșia Montană, precum și în munții Cârnic, Cetate, Cârnicel și Jig-Vaidoaia, minele romane, medievale, de secol 18 și 19, precum și galeriile și instalațiile perioadei comuniste, au creat laolaltă un palimpsest unic al exploatării. Mai mult, fazele Daciei pre-romane și post-romane nu au fost studiate deloc. Chiar și la nivelul actual de înțelegere, ele reprezintă o resursă unică de semnificații.

Acest raport, produs pe baza muncii de teren și a literaturii de specialitate, în august-septembrie 2010, plasează Roșia Montană în context internațional. Concluzionăm că peisajul cultural de la Roșia Montană este de o importanță internațională excepțională.

Minele romane de la Roșia Montană reprezintă cel mai extins și mai important complex de mine aurifere subterane din perioada romană cunoscut în lume. Totodată, amenajările subterane, peisajul de suprafață din zone de procesare a minereurilor, așezările, locurile religioase și cimitirele, precum și istoria documentată a zonei aferente, constituie o istorie extraordinar de bine documentată a exploatării miniere din perioadele romană, medievală, din modernitatea timpurie și din perioada comunistă. Dat fiind potențialul adițional de a pune în lumină tranziția de la perioada pre-romană, la cea post-romană, ele constituie o bază solidă pentru a considera minele de la Roșia Montană ca având o importanță echivalentă cu a siturilor incluse în Patrimoniul Mondial.

Confruntată cu setul de criterii pentru stabilirea valorii universale excepționale (dintre care numai unul trebuie satisfăcut pentru ca un sit să fie eligibil pentru statutul de sit al Patrimoniului Mondial), regiunea Roșia Montană întrunește fără îndoială următoarele patru criterii:

(ii) arată o relație importantă de schimb al valorilor umane, de-a lungul unei perioade îndelungate sau într-o zonă culturală a lumii, în ceea ce privește dezvoltarea arhitecturii sau a tehnologiei, a artelor monumentale, planificării urbaniste sau a concepției peisagistice;

(iii) poartă o mărturie unică sau cel puțin excepțională a unei tradiții culturale sau a unei civilizații, care încă există sau a dispărut;

(iv) este un exemplu deosebit pentru un anume tip de ansamblu sau peisaj arhitectural sau tehnologic, care ilustrează o etapă importantă din istoria umanității;

(v) este un exemplu deosebit pentru o așezare umană tradițională, pentru folosirea pământului sau a mărilor, reprezentativ pentru una sau mai multe culturi, pentru interacțiunea umană cu mediul, mai ales când acesta a devenit vulnerabil sub impactul schimbărilor ireversibile.

Masivul Cârnic, îndeosebi, conține cele mai extinse complexe miniere subterane din zona Roșia Montană, iar acestea trebuie conservate ca ansamblu, în totalitate.

Evaluarea făcută de noi asupra semnificației elementelor individuale din peisaj se configurează după cum urmează, însă înainte de toate este esențial să aducem la cunoștință că semnificația totală a peisajului minier ca ansamblu este mai mare decât suma părților sale. Permiterea dezintegrării arheologice a unuia dintre aceste situri ar constitui un prejudiciu ireparabil adus integrității peisajului minier ca ansamblu.

2011 – 13 directori editoriali, redactori-şefi, jurnalişti VIP – Mina Marta, Waihi, Noua Zeelandă

Robert Turcescu, Ioan T. Morar, Mihai Tatulici (din grupul Realitatea-Cațavencu), Livia Dilă (B1TV), Doru Bușcu (Academia Cațavencu), Floriana Jucan (Q Magazine), Emil Hurezeanu (Realitatea-Cațavencu), Vlad Macovei (Evenimentul Zilei), Rareș Bogdan (Ziua de Cluj), Dragoș Nedelcu (Realitatea-Cațavencu), Sorin Freciu (Realitatea-Cațavencu), Roxana Voloseniuc (Elle) și Daniel Apostol (The Money Chanel)

Costul unei excursii: peste 10.000 euro/persoană

Ioan T. Morar: „Am plecat în vacanţă”

Rareş Bogdan: „Mi-am luat pantofii de golf”

La întoarcere: „Ştim mai multe despre proiectele de extragere a aurului”

Proteste masive împotriva exploatărilor miniere cu cianură

Guvernul din Noua Zeelandă a suspendat autorizarea altor proiecte miniere similare (zăcăminte de aur estimate la 60 de miliarde de dolari)

Studiu de impact (Universitatea Queensland, Australia) : „Calitatea vieţii din Waihi e mult sub media calităţii vieţii din alte localităţi din regiune, fără minerit”

• Populaţie mult îmbătrânită, cu tendinţe de părăsire a localităţii (peste 50% vor să plece)
• Asistenţă socială ridicată (dublu faţă de media din regiune, aproape 50% din populaţia activă)
• Venituri sub media regiunii Waikato
• Educaţie sub medie
• Probleme ridicate cu infracţionalitatea, consumul de alcool şi droguri

• Mecanismul general al discursului negaționist este de generare/întreținere a unei ”controverse”.
• Opiniilor științifice avizate și cercetărilor validate științific le sunt contrapuse opiniile unor experți aparenți (gen ”specialiștii de la Oxford).
• Chiar și atunci când opiniile negaționiste sunt ale unor experți reali, promovarea lor este finanțată excesiv, generând percepția unui echilibru care nu există în realitate (ca și cum, după un meci de fotbal, în care o echipă câștigă cu 10-1, la știri se prezintă câte un gol al fiecărei echipe și nu se menționează rezultatul final!).
• Necesitatea educării comunicatorilor, pentru a discerne între opinii avizate și studii validate științific, respectiv opinii cumpărate și audituri/prezentări de lobby.

• În domeniul mediului și al schimbărilor climatice, promovarea/prezentarea cercetărilor științifice luptă cu arme inegale cu discursul negaționist.
• Interesele din jurul proiectelor cu impact asupra mediului sunt uriașe (doar în cazul Roșia Montană vorbim de sume de ordinul zecilor de miliarde de dolari - 17 miliarde, profitul estimat la un moment dat), fapt care permite alocarea unor bugete, de asemenea, impresionante, pentru promovarea ”argumentelor” negaționiste.
• Vulnerabilitatea actuală a presei independente și dependența financiară a marilor trusturi contribuie la creșterea disproporției dintre prezentarea opiniilor științifice și a celor interesate (negaționiste).
• Democratizarea new-media (soluțiile de comunicare ieftine) și creativitatea reprezintă o soluții pentru a reduce disproporția.